Rusia și China inaugurează o importantă conductă de gaze între cele două țări

0
689

Pe 2 decembrie, președinții Putin și Xi Jinping au observat deschiderea conductei care leagă Siberia de nord-estul Chinei, un proiect care a fost prezentat de ambii lideri ca un semn de strânsă prietenie.

„Cel mai mare proiect de construcție din lume”, cum a fost descris de către Putin, va transporta gaze naturale către Chine pentru 30 de ani și va aduce Rusiei 400 de miliarde de dolari. Contractul a fost câștigat în 2014 de către Gazprom, după o înțelegere între Rusia și China.

Această afacere îi va permite Chinei să devină mai puțin dependentă de importurile din SUA, ceea ce îi va oferi și un avantaj în negocierile cu Washingtonul privind tarifele impuse din ambele părți.

De asemenea, pentru Rusia este o oportunitate de a se extinde către noi piețe, iar astfel evită sancțiunile economice din partea Uniunii Europene și a SUA, ce au venit ca urmare a anexării Crimeei.

„Acest pas aduce cooperarea strategică ruso-chinezo din sectorul energetic la un nou nivel calitativ,” a spus Putin, iar Xi a transmis că proiectul este „un exemplu de integrare și cooperare reciproc benefică”, afirmații făcute în cadrul unei conferințe de presă la care cei doi lideri au comunicat printr-un link video.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.