Danemarca își exprimă dedicația față de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă

0
772

Pe data de 7 octombrie, Danemarca anunță lupta împotriva încălzirii globale printr-un parteneriat cu Guvernul Francez, alăturându-se celorlalte țări din Uniunea Europeană cu același obiectiv.

“Atingerea #Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă necesită investiții, inovare și noi parteneriate! O conferință la scară largă pe tema Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă organizată în Paris adună reprezentanți ai domeniului public dar și ai celui privat pentru a discuta cum firmele daneze și franceze pot promova aceste Obiective. Ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Jeppe Kofod, subliniază devotamentul ferm al țării împotriva înrăutățirii schimbării climatice. #Împreună pentru o viață mai bună

“Nu avem timp de pierdut. Noul Guvern danez are ambiții deosebit de mari. Am desemnat ca prioritate națională reducerea de 70 la sută a emisiilor de dioxid de carbon până în anul 2030. Desigur, atingerea acestui obiectiv va reprezenta o provocare, însă credem că este imperios să îndrăznim să avem planuri mărețe. De asemenea, aceasta este o responsabilitate pe care o avem față de viitoarele generații.” – Ministrul Jeppe Kofod

Conform Coaliției Europene de Organizații Non-Guvernamentale pentru protejarea climei – Rețeaua Europeană de Acțiune Împotriva Schimbării Climatice, Danemarca se află pe locul 7 în topul celor mai dedicate țări pentru ameliorarea impactului omenirii asupra planetei. Coaliția menționează faptul că, deși planurile Uniunii sunt cu adevărat ambițioase, măsurile luate trebuie să fie mult mai dure și mai serioase pentru a menține creșterea temperaturii globale sub 1.5℃.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.