Dragoș Tîrnoveanu: Domnule Gáspárik, spuneți-mi, vă rog, care a fost motivația din spatele participării la marșul de solidaritate din Cluj, ca urmare a evenimentelor de la Valea Uzului? La ce v-ați referit, mai exact, când ați declarat că “unii trăiesc foarte bine din învrăjbire”?

Attila Gáspárik: Cred că vine din modul în care sunt construit, faptul că oricând simt un conflict, automat încerc să contracarez. Îmi aduc aminte de o întâmplare din clasa întâi când colegii mei de etnie romă au fost mutați în ultima bancă, iar eu din instinct m-am alăturat lor. Când am aflat în ce condiții nefavorabile își păstrează identitatea o minoritate română de pe Valea Timocului, am reușit să conving realizatorii unor emisiuni românești televizate să ajungă în zonă pentru a face un reportaj. M-au dezamăgit întâmplările din Valea Uzului și m-am gândit că, prin cale pașnică, putem transmite împreună un mesaj de solidaritate.

Atât pe partea română cât și pe cea maghiară, există unii așa-ziși politicieni care nu au alte interese în afara alimentării tensiunilor. Să ne amintim de mesajul fostului primar din Cluj, care, prin vizita Papei, specula unirea Transilvaniei cu Ungaria. Poate că acest lucru explică de ce n- am mai auzit de Funar de ani de zile. Unii primari din județul Harghita, prin evenimentele nefericite din Valea Uzului, creionau furtul cimitirelor de către români. Acești oameni trăiesc foarte bine din „apărarea” avuțiilor naționale… bineînțeles, le este mai ușor să procedeze astfel decât să construiască ceva.

Dragoș Tîrnoveanu: Cum vedeți influența Budapestei în ceea ce privește relația dintre comunitatea română și cea maghiară, în România? Este Bucureștiul mai aproape de minoritatea maghiară?

Attila Gáspárik: Comunitatea maghiarilor din România aparține României. Suntem cetățeni români, ne plătim taxele, respectăm legislația și din taxele noastre așteptăm susținerea instituțiilor noastre, prin care ne exprimăm identitatea. Mi se pare absolut normal ca fiecare instituție din Ungaria să contribuie la păstrarea identității maghiare, la fel cum și România are un secretar de stat responsabil de românii de pretutindeni, așa cum și guvernul german asigură fonduri pentru a susține cultura germană/ săsească din România, etc. Totul e o chestiune de raportare. Nu poate fi mai important sprijinul din străinătate, pentru că acea minoritate care este racordată doar în sprijinul din afara țării își va pierde autoimunitatea. Maghiarii din România, trăind în două culturi, ar putea asigura un pod între cele două țări, și astfel ar putea participa la detensionarea conflictelor.

La ora actuală, după părerea mea, guvernul din Ungaria se comportă prea protectiv cu toți maghiarii din afara granițelor actuale ale Ungariei, lucru care creează confuzie. Bineînțeles că și guvernul României, indiferent de culoarea politică, ar trebui să aibă un dialog mai strâns nu numai cu sfera politică maghiară din România, dar și cu organizațiile
civile. Sunt puține programele comune între români și maghiari și de multe ori din această cauză se creează tensiunile artificiale.

Dragoș Tîrnoveanu: Ați fost vicepreședinte al Consiliului Național al Audovizualului timp de 6 ani. Din experiența dumneavoastră, credeți că actualul guvern FIDESZ, asigură pluralismul și diversitatea opiniilor în Ungaria? Poate supraviețui o redacție sau publicație media cu conținut pentru minoritatea maghiară, în România, fără susținerea unor organizații precum Fundația Bethlen Gabor și, implicit, a executivului ungar?

Attila Gáspárik: Presa maghiară din România nu a învățat să trăiască de pe urma pieței. La începuturi, UDMR a asigurat permanent sprijinul și posibilitatea apariției presei maghiare pe piața românească, dar în ultimul timp mai mult fundațiile din Ungaria susțin presa maghiară din România. Ultimele rămășițe ale valorii jurnalistice au rămas la posturile publice de limbă maghiară din România. Mulți ziariști și-au pierdut autonomia. Sunt dependenți de fondurile din Ungaria și știm foarte bine că banii nu vin gratuit, în spatele oricărui munte de bani există interese. În presa de limbă maghiară, informațiile despre Ungaria și rezultatele „extraordinare” ale guvernului maghiar seamănă aproape cu perioada ceaușistă. Au rămas foarte puțini independenți și aceia trăiesc din alte surse, nu neapărat din activitatea de ziarist.

Dragoș Tîrnoveanu: Alegerile europarlamentare au indicat o apetență a românilor pentru schimbare și mobilizare, politică și electorală. Totuși, acest apetit nu s-a văzut și în rândul comunității maghiare. Credeți că electoratul este mulțumit de treaba facută de UDMR sau pur și simplu, nu sunt alternative credibile?

Attila Gáspárik: Cred că publicul maghiar nu citește surse obiective europene, nu citesc BBC, POLITICO, sunt mulțumiți cu informațiile incomplete și de suprafață asigurate din banii statului maghiar. În această situație, nu au nicio șansă în a se orienta în mod obiectiv către problemele Uniunii Europene. Candidații UDMR au forțat implementarea drepturilor minorităților pe care vor să le asigure pe plan european, deși nu sunt deloc informați, de vreme ce parlamentul european nu are în activitatea sa asemenea demersuri juridice (în afară de Dacian Cioloș, în această campanie, nimeni nu a mai ridicat problema legislației neaplicate în România). Sincer, noi nu avem nevoie de noi legi, ci întâi de aplicarea celor existente.

Toată campania UDMR a fost bazată pe vizita de două zile a lui Viktor Orbán. Niciun mesaj european. UDMR-ul s-a comportat de parcă nu aparține acestei țări. Chiar dacă ne place sau nu, majoritatea problemelor existente sunt comune, de la Constanța până la Satu Mare, astfel încât ar trebui să le rezolvăm împreună. UDMR-ul mai are o bază de votanți fideli, care în orice situație vor ieși la vot și în orice situație vor vota cu aceștia. Cei care gândesc diferit, sunt împărțiți în foarte multe ideologii sau sunt absolut pasivi față de viața politică. Voturile UDMR din Buzău și Teleorman sunt foarte greu de explicat…

Dragoș Tîrnoveanu: Din postura dumneavoastră de director al Teatrului Național din Târgu Mureș, ce exemple ne dă comunitatea de actori din oraș și regiune, în ceea ce privește relațiile interetnice și potențialul conviețuirii româno-maghiare?

Attila Gáspárik: Conduc o instituție care, ca mărime, este a doua din România, după Teatrul Național din București. Încercăm să înfăptuim un model de colaborare între cele două culturi, astfel încât niciuna dintre ele să nu-și piardă identitatea. Încercăm să punem în practică o identitate multiplă. Știu și cred că omul nu are o singură identitate, nu sunt doar români sau doar maghiari și nu sunt doar bărbați și doar femei… contează întotdeauna măsura. Eu personal, atunci când merg la Budapesta sunt român, iar la București sunt maghiar. În cercuri foarte naționaliste maghiare mă consider slovac, la Chișinău (unde am fost de foarte multe ori) îmi place să povestesc despre sentimentul transilvănean. Când am vizitat Statele Unite ale Americii, am fost un european înfocat. În Danemarca am jurat pe Europa răsăriteană. Încerc să țin pasul cu lumea, parafrazându-l pe Nicolae Labiș: „Citesc și plâng. Citesc…”