Sindicatele italiene refuză încărcarea navelor saudite pe motivul că acestea ar căra arme către Yemen

0
659
Credit Twitter/PA Wire

În semn de protest împotriva puterilor din spatele conflictului din Yemen, municitorii sindicatelor italiene au refuzat să încarce generatori electrici într-un vas saudit care căra armament, lunea aceasta.

Sindicatele din Genoa au încercat stoparea andocării vasului saudit, numit Bahri-Yanbu, fără vreo reușită în acest sens – nava ajungând la docurile italiene în dimineața zilei de luni, unde a fost întâmpinată de protestatarii de pe cheuri.

Gestul a fost primit pozitiv, întrucât utilizatorii de pe Twitter și-au exprimat aprecierea față de atitudinea muncitorilor italieni, unii chiar declarând că ‘acești oameni curajoși din Italia au mai multă omenie decât fiecare guvern vestic, laolaltă’

Potrivit unor avocați ONU, armele la bordul lui Bahri-Yanbu încalcă o convenție a organizației, datorită riscului că arsenalul ar putea fi folosit împotriva civililor. Organizația Națiunilor Unite a mai declarat, în trecut, că Arabia Saudită ar fi comis crime de război în conflictul din Yemen.

VIATwitter
SURSĂEuronews
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.