Marșul european pentru climă

0
617
Credit Twitter/PA Wire

Potrivit unui anunț oficial transmis pe pagina de Twitter a reprezentanților Partidului Verde European, în data de 27 ianuarie 2019 a avut loc, la Bruxelles, marșul european pentru climă.

70.000 de oameni de toate vârstele au tranzitat orașul, pornind de la Gara de Nord și ajungând în fața Parlamentului European, acolo unde au transmis că doresc ca schimbările climatice să fie diminuate din cauza influenței oamenilor, să se renunțe la poluarea mediului provenită din industria crescândă, dar și să crească nivelul atenției înalților din politică că Planeta trebuie protejată.

Mișcarea a fost organizată de către asociația Rise for Climate, iar în același timp au avut loc alte astfel de evenimente și în capitala Franței, Paris.

Activitatea privitoare protejării mediului înconjurător a început să ia amploare pe tot teritoriul Belgiei mulțumită nivelului din ce în mai mare de implicare al tinerilor.

Astfel, în timpul marșului, elevii au transmis că așteaptă să observe schimbările aduse de inițiativele ce trebuie luate și au promis că vor dedica o zi din săptămâna de școală protestelor pentru climă și mediu, dacă nu se va ajunge la o soluționare a problemei.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.