Întâlnire Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan

0
680
Credit Twitter/PA Wire

Potrivit Twitter, președintele rus-Vladimir Putin va purta discuții, la Moscova,  cu omologul său turc-Recep Tayyip Erdogan despre situația conflictului din Siria.

Cei doi lideri se află de părți opuse în ceea ce privește conflictul: Rusia oferă sprijin extrem de important guvernului sirian, în timp ce Turcia a sprijinit grupurile rebele care luptă împotriva forțelor președintelui Bashar Al Assad.

În ciuda acestui fapt, cele două state au lucrat îndeaproape pentru a găsi o soluție politică la conflictul de șapte ani. Rusia și Turcia au convenit să coordoneze operațiunile de la sol în Siria, în urma anunțului șoc al președintelui american Donald Trump privind scoaterea luna trecută a 2000 de soldați americani din Siria.

Într-un discurs ținut luni, Recep Tayyip Erdogan a spus că va discuta cu Vladimir Putin crearea unei “zone de securitate” controlate de turci în nordul Siriei, aspect sugerat de președintele Statelor Unite ale Americii-Donald Trump.

Kurzii aliați din SUA, care controlează o mare parte din Siria de nord, au respins ideea, temându-se de ofensiva turcă împotriva unui teritoriu aflat sub controlul lor.

Moscova, un susținător îndelungat al lui Bashar Al Assad, este probabil să se opună planului, iar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, spunea săptămâna trecută că Damasc trebuie să preia controlul asupra nordului țării.

Astfel, se conturează o situație incertă în ceea ce privește abordarea conflictului sirian, totul rezumându-se la tratative politice și la nivelul de implicare al statelor cu interes arătat zonei de război.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.