Papa Francis va vizita România în mai

0
701
Administrația Prezidențială

Potrivit unui comunicat de presă emis de către site-ul Administrației Prezidențiale, Papa Francis va întreprinde o vizită ecumenică în România în perioada 31 mai-1 iunie 2019.

Potrivit programului oferit de reprezentanții Sanctității Sale, Papa Francis va vizita orașele București, Iași, Blaj și sanctuarul religios de la Șumuleu Ciuc.

Este cea de-a doua vizită a unui Suveran Pontif în România de la evenimentul Marii Schisme din 1054.

Prima vizită a fost realizată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1999 la invitația fostului președinte Emil Constantinescu, iar cea de-a doua va fi prilejuită de invitația oferită de către președintele Klaus Iohannis.

Acesta a lansat invitația încă din mai 2015, fiind apoi reluată într-o audiență pe care președintele a avut-o cu Papa Francis în mai, trei ani mai târziu.

Vizita Sanctității Sale reprezintă un moment cu adevărat important pentru România, marcându-se în acest sens relațiile contemporane stat-biserică, cu atât mai mult cu cât este vorba de două religii diferite în accepții.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.