CEDO: Molla Sali v. Grecia

0
651

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat dreptate unei femei din minoritatea musulmană tracă din Grecia al cărui drept de moștenire a fost contestat pe considerente religioase. Soțul acesteia, și el membru al comunității, și-a scris testamentul în conformitate cu normele Codului Civil din Grecia, însă familia a contestat în urma decesului acestuia. Grecia este semnatara Tratatului de la Sèvres (1920) și a Tratatului de la Lausanne (1923) care obligă partea elenă de a respecta drepturile minorității musulmane.

Curtea de Casație din Grecia a considerat, bazându-se și pe jurisprudența proprie, că acest lucru înseamnă și aplicare normelor legale Sharia. Înainte însă de pronunțarea verdictului CEDO, normele care impuneau obligația de a consulta un muftiu de către autorități în privința căsătoriei, divorțului și succesiunii au devenit opționale, însă fără anularea deciziilor precedente (înainte de 15 ianuarie 2018).

CEDO a confirmat astfel și criticile venite de-a lungul timpului din partea grupurilor de drepturi ale omului față de această practică a unor instanțe grecești, consideră că este obligația guvernului de a interpreta tratatele la care statul este semnatar plecând de la obligațiile față de drepturile omului și în același timp a reiterat un principiu în ceea ce privește protecția minorităților: unui individ trebuie să i se ofere libertatea de a se identifica în calitate de membru al unei minorități iar statul nu poate impune norme specifice protejării drepturilor minorității acelor indivizi care nu vor să fie afectați de acele norme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.