Vizita lui Emmanuel Macron în Ciad

0
585
Credit Twitter/PA Wire

Potrivit anunțurilor postate pe pagina oficială de Twitter, Președintele Franței Emmanuel Macron a realizat o vizită în Ciad cu scopul susținerii trupelor franceze ce își desfășoară activitatea pe teritoriul Ciadului împotriva militanților din Ciad, Mauritania, Mali, Burkina Faso și Niger.

Franța are un număr de 4.500 de militari care luptă împotriva militanților prin intermediul misiunii antiteroriste regionale numită Operațiunea Barkhane.

Cu ocazia acestei vizite, Emmanuel Macron și-a reafirmat sprijinul pentru țările din Sahel, menționând că Franța va rămâne activă pe scena politică alături de acestea până la obținerea victoriei finale.

Tot în cadrul vizitei oficiale, șeful statului a adus aminte și despre situația tensionată din Franța, făcând referire la subiectul “vestelor galbene”, care au acaparat capitala și în weekend-ul în care Președintele se afla în Ciad.

Macron a transmis că acum este momentul ca ordinea, calmul și armonia să domnească, Franța având nevoie de aceste lucruri. Președintele a făcut apel la unitate, la reducerea divizărilor și la angajarea sinceră în cauzele colective.

În ciuda situației politice complexe din Franța, Președintele a încercat să diminueze șocul politic creat de mișcarea oamenilor nemulțumiți printr-o angajare în sfera internațională, urmărind recâștigarea unității și echilibrului statului francez.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.