Întâlnire ministrul afacerilor externe al României și secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe din Sultanatul Oman

0
609
Sursa: DcCNews

Potrivit comunicatului de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe al României, Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a avut o întrevedere, la Muscat, la data de 5 noiembrie 2018, cu secretarul general din Ministerul Afacerilor Externe al Sultanatului Oman, Sayyid Badr bin Hamad al Busaidi, cu prilejul vizitei realizate de prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, în capitala statului omanez.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au realizat un schimb de opinii cu privire la stadiul relațiilor dintre cele două state și au semnat Acordul între Guvernul României și Guvernul Sultanatului Oman cu privire la eliminarea obligației vizei pentru titularii de pașapoarte diplomatice, speciale și de serviciu, un important document care va contribui la amplificarea cooperării bilaterale, prin facilitarea realizării de vizite la nivel de experți și demnitari, atât la București, precum și la Muscat.

Ulterior, ministrul afacerilor externe din România și secretarul general din Ministerul Afacerilor Externe al Sultanatului Oman au participat la ceremonia de deschidere a Ambasadei României la Muscat, exprimându-și convingerea că acțiunile derulate cu prilejul vizitei premierului român vor impulsiona cooperarea bilaterală și sectorială.

Vizita premierului României ”reprezintă o dublă premieră în relaţiile bilaterale. Este primul contact între România şi Sultanatul Oman, la nivelul conducerii celor două guverne, de la data stabilirii relaţiilor diplomatice între cele două state, la 1 mai 1974. De asemenea, programul vizitei include deschiderea oficială a Ambasadei României în Sultanatul Oman, în apropierea aniversării a 45 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între cele două ţări, în 2019″, se menţionează într-un comunicat al guvernului român trimis Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.