Președintele Putin discută starea curentă a economiei Rusiei

0
633
sursa Twitter

Potrivit comunicatului de presă emis de Președinția Federației Ruse, Vladimir Putin a avut astăzi o întâlnire cu specific economic. Agenda a inclus situația economică actuală a Rusiei și măsurile de îmbunătățire a stabilității și creșterii sale. 

Întâlnirea i-a inclus pe asistentul prezidențial Andrei Belousov, Vice Premierul și Ministrul Finanțelor Anton Siluanov, Ministrul Dezvoltării Economice Maxim Oreshkin și Guvernatorul Băncii Centrale Elvira Nabiullina.

Redăm mai jos un extras al intervenției Președintelui:

”Este important că producția industrială prezintă semne de supraperformanță: în ultimele opt luni, creșterea industrială a fost de 3.1 procente, cu o creștere a industriei de procesare de 3.8 procente. Comportamentul investitorilor este un alt aspect cheie al viitorului. Cât despre primele șase luni ale anului 2018, investițiile fixe de capital în întreprinderi și companii au crescut cu 3.2 procente. Transportul de marfă crește și el (cu 3 procente în ultimele opt luni), precum și vânzările (cu 2.7 procente).

Aceștia sunt indicatorii importanți atât pentru activitățile de business, cât și pentru cererea consumatorilor din famiile ruse. Inflația și șomajul sunt la cote minime constant. În august, rata șomajului era de 4.6 procente, iar astăzi a atins o limită minimă record.

Piețele rămân stabile, parțial mulțumită acțiunilor complementare ale guvernului și Băncii Centrale. De la începutul acestui an, rezervele noastre de valută străină au crescut cu 5.7 procente și sunt momentan estimate la 459 miliarde de dolari. Pe scurt, parametrii cheie ai economiei ruse arată că imaginea de ansamblu este pozitivă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.