Australia consideră posibilitatea mutării ambasadei sale la Ierusalim

0
710
Credit Twitter/PA Wire

”Primul Ministru Benjamin Netanyahu a discutat astăzi cu Prim Ministrul Australiei Scott Morrison, care a afirmat că se gândește serios la recunoașterea oficială a Ierusalimului drept capitală a Israelului și mutarea ambasadei Australiei la Ierusalim. Prim Ministrul Netanyahu i-a mulțumit acestuia pentru remarcile sale.”

Scott Morrison, Prim-Ministrul Australiei, pare să copieze comportamentul consacrat al Președintelui Donald Trump privitor la controversata mișcare diplomatică, acesta cochetând cu posibilitatea mutării ambasadei Australiei de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Potrivit The Guardian, această propunere ar fi fost discutată pe vremea când Malcolm Turnbull era prim-ministru, iar Julie Bishop ministrul afacerilor externe, însă această perspectivă a fost refuzată din capul locului, întrucât nu a fost considerată ca fiind în interesul Australiei. Ea se opunea soluției celor două state și, de asemenea, ar fi afectat relațiile bilaterale cu Indonezia.

În același spirit, este luat în considerare și cazul părăsirii Australiei a Iran Deal-ului, în aceeași turnură caracteristică lui Trump. Astfel de decizii politice nu sunt bine văzute de moderații guvernului, în special în contextul alegerilor Wentworth din acest weekend.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.