Heather Nauert: ”Statele Unite salută rezultatele referendumului din Macedonia.”

0
615
Sursa: businessinsider.com

”Statele Unite salută rezultatele referendumului din Macedonia de pe 30 septembrie. Susținem cu tărie implementarea în totalitate a acordului, ce va permite Macedoniei să își ia locul de drept în cadrul NATO și UE, contribuind la stabilitatea regională, securitate și prosperitate.”

Ieri, 30 septembrie, Macedonia a înregistrat un vot masiv în cadrul referendumului de schimbare a numelui țării, ceea ce ar facilita intrarea țării în UE și NATO.  A fost un vot evident exprimat din partea alegătorilor care au participat la scrutin. Cu toate acestea, numărul lor a fost mult prea scăzut și întrucât referendumul era doar consultativ, dezbaterile se mută acum în Parlament.

“Peste 90%” din voturile exprimate duminică au fost în favoarea acordului cu Grecia vizând schimbarea numelui Macedoniei, iar Parlamentul trebuie “să confirme voinţa majorităţii”, a declarat pentru AFP premierul Zoran Zaev. Marcat de un puternic absenteism, acest referendum este consultativ şi trebuie să fie validat de votul a două treimi din deputaţi.

De această majoritate însă nu dispun social-democratul şi aliaţii săi din partidele albaneze. În cazul prezent, el trebuie să beneficieze de sprijinul a peste zece deputaţi ai opoziţiei de dreapta (VMRO-DPMNE). Potrivit ultimelor rezultate anunţate oficial şi unei numărători efectuate cu o jumătate de oră înainte de închiderea secţiilor de votare, aproximativ două treimi dintre alegători nu s-a prezentat la urne, un absenteism puternic de care intenţionează să se folosească opoziţia.

După numărarea a 80% din buletinele de vot, “da” a obţinut 91,2% din sufragii, iar “nu” 5,86%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.