Cooperarea franceză și estoniană

0
613
Sursa: Fandom

Ministrul pentru Afaceri Externe și Europene, Jean-Yves Le Drian, l-a găzduit ieri pe omologul său estonian, Sven Mikser, în cadrul unei întâlniri de lucru. 

Ei au abordat subiecte precum viitorul Uniunii Europene și relațiile transatlantice inerente unor acorduri mai largi din care fac parte cele două state, așa cum o demonstrează participarea Estoniei în Inițiativa Intervenției Europene (EI2). Ministrul francez a lansat subiectul consolidării autonomiei strategice a Uniunii și a nevoii de a considera securitatea europeană și arhitectura apărării, în special făcând Articolul 42.7 al Tratatului Uniunii Europene privind solidaritatea mult mai operațional.

Ministrul i-a mulțumit omologului său pentru ajutorul oferit de Estonia francezilor în Operațiunea Barkhane, din Mali, prin trimiterea unui efectiv de 59 de trupe din luna august. De asemenea, el a subliniat și dorința Republicii Franceze de a continua susținerea securității arealului Baltic și, în special, întoarcerea batalionului tactic francez către Estonia în 2019.

Miniștrii au revizuit și relațiile bilaterale dintre cele două state în contextul Centenarului Estoniei. Ei au discutat oportunități de a-și extinde relațiile economice, în special în aria digitală și a infrastructurii transportului.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.