Pe 17 septembrie 1939, trupele sovietice au invadat Polonia, îndeplinind astfel clauzele unei anexe secrete a Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat între cel de-al Treilea Reich și Uniunea Sovietică pe 23 august 1939. Înțelegerea dintre sovietici și germani prevedea împărțirea teritoriului polonez între cele două state totalitare.

Uniunea Sovietică s-a arătat doritoare să susțină Germania în operațiunile sale militare lansate împotriva Poloniei. Trupele sovietice au fost confruntate cu rezistență din partea polonezilor la Wilno, Grodno, Lwow și multe alte areale. În aceste orașe, ca, de altfel, peste tot în voievodatele estice ale celei de-a doua Republici Poloneze, foarte multe acte de violență au fost perpetuate de sovietici împotriva populației civile. Motivându-și invazia pe argumentul cum că ar proteja bielorușii și ucrainienii, autoritățile sovietice au încurajat deschis reprezentanții acestor naționalități să atace la rândul lor Polonia.

Invazia sovietică a grăbit decizia guvernului polonez de a părăsi țara în noaptea de 17 septembrie 1939. Aceasta a condus către instaurarea Republicii Poloniei în Exil, aflată sub conducerea Președintelui Władysław Raczkiewicz. Continuitatea instituțiilor a fost astfel menținută, permițând Forțelor Armate Poloneze să continue lupta.

Cel de-al doilea Război Mondial a fost una dintre cele mai traumatizante perioade din istoria Poloniei. Consecințele sale continuă să exercite un impact major în politica externă a Poloniei. În comunicatul său, Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei subliniază faptul că războiul care a început pe 1 septembrie 1939 a fost cel mai barbar conflict din istoria lumii. Este până în prezent fără de precedent în ceea ce privește milioanele de victime, pierderile materiale enorme, dar și din perspectiva distrugerii tuturor normelor morale și etice.