Italia și Programul pentru Dezvoltare al ONU semnează două înțelegeri pentru a reforma administrația publică în Sebia

0
657

Potrivit comunicatului dat de Ministerul Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale, în vederea creșterii nivelului de asistență acordat Serbiei în implementarea reformelor sale interne și pentru a stimula cooperarea regională, Ambasadorul italian Carlo Lo Cascio  ș Reprezentantul Programului de Dezvoltare al ONU în Serbia, Carla Robin Hershey, au semnat două înțelegeri ce prevăd co-finanțarea și implementarea a două proiecte la nivelul statului sârb. Această întâlnire s-a petrecut ieri, 14 septembrie.

Primul proiect co-finanțat este dedicat ”pregătirii funcționarilor publici ai secolului al XXI-lea”, iar al doilea se concentrează asupra ”îmbunătățirii cooperării regionale în vederea pedepsirii crimelor de război și a căutării persoanelor dispărute”.

Excelența sa dna. Hershey a declarat: ”Noi, în cadrul Organizației Națiunilor Unite, credem că învățarea pe tot parcursul vieții este cheia unei administrații publice eficiente. Educația de înaltă calitate este una dintre cele mai puternice și testate modalități de atingere a dezvoltării sustenabile.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.