Departamentul de Afaceri Globale al Canadei cere alegeri libere și corecte în Maldive

0
663
Sursa VFX Montreal

Departamentul de Afaceri Globale al Canadei a emis ieri, 14 septembrie, un comunicat de presă cu ocazia pregătirii alegerilor prezidențiale din Maldive, ce vor avea lor pe 23 septembrie:

”Canada rămâne îngrijorată față de degradarea serioasă a democrației, a statului de drept și a respectului pentru drepturile umane și libertățile fundamentale din Maldive.

Este crucial pentru viitorul țării să se organizeze fără preget alegeri prezidențiale credibile și transparente, lipsite de violență și intimidări. Canada cere Guvernului statului Maldive să respecte independența parlamentului și a justiției, să elibereze prizonierii politici, să restaureze drepturile fundamentale – inclusiv libertatea exprimării și a dreptul liberei întruniri și asocieri – și să oprească represiunea pe care o manifestă asupra activității opoziției.

Canada cere un proces electoral care să reflecte voința populară și să asigure un stat stabil și pașnic.”

Insulele Maldive, cunoscute ca destinație de vacanță exotică, trece printr-o situație de criză politică începând cu 2012, când Mohamed Nasheed, primul lider al statului ales democratic, a fost nevoit să demisioneze pe fondul unei revolte a armatei. El a fost condamnat pe baza unor acuzații de terorism și trimis la închisoare 13 ani, în urma unui proces puternic criticat la nivel național și global.

Noile alegeri au loc pe fondul nemulțumirilor îndreptate către actualul președinte Abdulla Yameen, criticat pentru închiderea principalilor lideri ai opoziției și represiunea împotriva jurnaliștilor. Administrația a refuzat cererea venită din partea Organizației Națiunilor Unite cu privire la participarea lui Nasheed în alegerile de săptămâna viitoare.

Insula Oceanului Indian trece printr-o perioadă de instabilitate politică din luna februarie a acestui an, când Yameen a impus starea de urgență pentru a repudia decizia Curții Supreme care a anulat condamnările a nouă lideri ai opoziției, inclusiv a lui Nasheed.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.