În acest documentar BBC din 2013, autorii și persoanele intervievate încearcă să determine motivul pentru care, la 500 de ani de la publicarea ei, la momentul respectiv, “Principele” rămâne o carte fundamentală pentru aceia dintre noi care încearcă să urce și să rămână pe scara puterii. BBC vorbește cu scriitori, politicieni, academicieni, psihanaliști, încercând să înțeleagă cum numele de familie al unui diplomat și scriitor relativ obscur din secolul al XV-lea a devenit un adjectiv folosit în continuare și în secolul XXI.

Cu ce asociem pe cineva pe care îl caracterizăm drept “machiavelic”? Persoanele intervievate de BBC răspund prin cuvinte precum infam, perfid, sinistru, lipsit de loialitate, viclean, subtil, crud. Documentarul merge direct la originile italiene ale autorului, în Florența, reconstituind, împreună cu autorul seriei Urzeala Tronurilor, George R. R. Martin, contextul politic tumultuos din peninsula italică, în secolul XV. Reîntoarcerea la putere a familiei Medici a însemnat pentru Niccolo înlocuirea unei cariere pe val în calitate de diplomat cu tortura groaznică, fiind acuzat că a conspirat împotriva foștilor conducători ai orașului-stat, acum reveniți la putere.

Ceea ce trebuie să înțelegem din acest context este că volatilitatea mediului politic, un atribut care s-a păstrat constant până astăzi, determină indivizii care vor să își păstreze atât locul la masa puterii, cât și să prevină consecințele, uneori fatale, care vin odată cu înlăturarea de la putere, să recurgă la un set de reguli și măsuri care doboară barierele moralității și încep a se înscrie în adjectivele enumerate mai sus.

Odată cu ascensiunea pe tronul papal al lui Leo al X-lea, Machiavelli a primit amnistie, fiind forțat să stea închis în casa sa din afara orașului. Acolo a scris Principele, ceea ce în esență a fost o scrisoare de intenție pentru un loc de muncă alături de familia Medici, mergând pe premisa că aceștia din urmă au nevoie de Machiavelli, care înțelege ce înseamnă și cum funcționează puterea.

Robert Harrison, profesor de literatură la Universitatea Stanford, descrie cartea drept un ghid util și scurt pentru persoanele cu ambiții politice. De asemenea, Harrison identifică cred cel mai important aspect al cărții lui Machiavelli, faptul că jocul politic sau jocul puterii poate să fie evaluat pe o scală morală dar este mult mai util să fie măsurat în funcție de cât de bine joci acest joc, fără nuanțe morale, de tip “rău” și “bun”.

Poate motivul cel mai important pentru reputația întunecată a cărții și implicit, a lui Machiavelli, este sfatul pe care acesta din urmă îl dă liderilor, anume că aceștia trebuie să fie ca o vulpe, să identifice capcanele și minciuna și, prin urmare, să nu ezite în a-și încălca cuvântul, în condițiile în care trăiesc într-o lume plină de oameni care fac același lucru. În esență, Machiavelli spune să nu îți îngrădești propriile șanse de succes cu reguli morale, atunci când cei din jurul tău nu le respectă. În acest sens, Machiavelli a fost un revoluționar prin realismul său descătușat de valorile arhetipale ale umanismului clasic, cu rădăcini puternice în antichitatea greco-romană, înțelegând că preceptele morale ancorate în religie sau invers, precum judecata vieții de apoi, nu au nicio importanță în jocul politic și al puterii din lumea reală.

Harrison ne amintește că Principele se afla pe noptiera unor agenți politici precum Nixon sau Kissinger, Mussolini și Stalin, parțial și pentru că această lucrare a fost printre primele, dacă nu chiar prima, care a descris cum funcționează mediul politic, mediul puterii, nu cum ar trebui să funcționeze, în baza unor reguli etice.

Un argument foarte intens pentru utilitatea dar și fascinația pe care Principele o exercită și în prezent este interviul cu colonelul Tim Collins, din armata Marii Britanii, cunoscut pentru discursul său puternic adresat soldaților săi în Kuwait, în ajunul bătăliei, în timpul invaziei Irakului, în data de 19 martie 2003. În acest discurs, Collins spune “dacă ești feroce în bătălie, ține minte să fii mărinimos în victorie”. În documentar, Collins scoate exemplarul din Principele pe care l-a avut cu el în timpul campaniei din Irak, spunând că încă mai curge nisip din el. Pentru Collins cartea este importantă pentru că descrie în mod corect cum trebuie să gestionezi puterea pe care ai câștigat-o, în acest caz vis-a-vis de o populație ocupată. Strategia lui Machiavelli, de a balansa inteligent între respect prin frică sau admirație, este în concordanță cu observațiile de pe teren ale lui Collins. Acesta spune că odată ce a confiscat armele dintr-un sat și cei ce locuiesc acolo știu că vor plăti dacă se vor găsi alte arme ascunse, pot să împartă săpun și să organizeze meciuri de fotbal.

Cred că puterea lucrării lui Machiavelli rezidă în adâncimea și sinceritatea prin care autorul a sondat natura umană în mediul social, în mediul în care există ierarhii. Machiavelli nu a făcut decât să descrie cu acuratețe care sunt metodele prin care putem să urcăm în aceste ierarhii. Bineînțeles, asta nu înseamnă că moralitatea este un subiect desuet. Nu era acum 500 de ani și nu cred că este nici acum. Nu este un subiect desuet nici măcar ca o unealtă de a avansa social. Bunătatea și moralitatea sunt atribute care conjură încredere și fundamentează relații de durată dar adesea, ceea ce Machiavelli a descris în cartea sa, este mult mai util și mai realist. Cel puțin în lumea de acum 500 de ani și în lumea de astăzi.